„Nemurirea din ochii lui”-Poezie creată de Baias Alexandra, clasa a VII-a

Nemurirea din ochii lui
Baias Alexandra

Sub luna cerului divin,
Te-am văzut pe tine-n senin,
Cu ochii plini de dor și foc,
Ca o poveste fără loc.

Sub cerul plin de stele vii,
Chipul tău se reflectă-n timp,
Iar noaptea așterne un vals plăcut,
Țesând tăceri spre amurg.

Și-ți străluceau ochii în întuneric,
Precum mărgelele dintr-un șirag de catifea.
Stăteam, mă întrebam, și cireșii se topeau
De ce nu mă vedeai și nu mă auzeai?

Luna îmi șoptea și mă avertiza
Că pașii tăi se-ndepărtau și nu se mai zăreau,
Iar inima mea se rătăcea și se ofilea
Ca o floare de măr căzută în umbra serii.

Nici cireșii de mai nu știau
Unde te ascundeai.
Rândunelele albastre nu te mai vedeau,
Iar izvoarele nu te mai auzeau.

Am dat tot ce-am avut să scriu
Despre dorul meu pustiu,
Și nimeni nu mă înțelege
Că ochii lui nu strălucesc când mă privesc.