Erasmus

ȘCOALA MEA, BUCURIE-N PANDEMIE!

 

În contextul pandemiei de SARS-CoV-2, distanțarea socială este primordială în condițiile în care ne dorim ca #totulsăfiebine. Cu toate acestea, distanța dintre elevii și cadrele didactice de la ȘCOALA PROFESIONALĂ TÂRLIȘUA nu a exonerat posibilitatea de a fi împreună, sub cupola educației, derulând diverse activități- în mediul online-la nivelul unității școlare, dar și împreună cu partenerii din proiectul Erasmus+.

Învățarea la distanță vizează remodelarea interacțiunii umane  și presupune o ieșire clară din zona de confort. Pe lângă cursurile online, petrecem timp cu elevii și în derularea activităților destinate proiectului Erasmus+ ,,STOP BULLYING FOR A BETTER INCLUSION IN SCHOOLS”, al doilea proiect de acest gen derulat în unitatea noastră, al cărui coordonator suntem.

Programul Erasmus+ unește patru țări și cinci școli- Turcia, Polonia, Italia și România și sute de copii uniți pentru a atinge același scop: eliminarea violenței fizice și verbale din instituțiile de învățământ. Acum, suntem ca într-un plânset general și actionăm separat-dar uniți, departe-și totuși aproape. ZIUA INTERNAȚIONALĂ a platformei eTwinning a fost incoronată de imuri și versuri alese, de întâlniri online și bucurii depline. Toți deopotrivă am sărbătorit militărește și ne-am făcut auziți, prin cântec și poezie, în română și-n toate limbile Uniunii Europene, pe tot continetul.Pentru fiecare profesor-membru al proiectului, întâlnirile sunt prilej de mai bine. Chipuri multe și zâmbete inocente- copiii, elevii noștri- ne aduc speranța unui viitor mai bun și sigur.

Coordonați de Gabriela Forai, profesor de istorie,  ZIUA EUROPEI- 9 MAI a fost marcată de către elevii noștri printr-o activitate online deosebită care a pus în prim plan Europa și toate valorile ei, în pofida acestei perioade grele.

În calitate de coordonator al proiectului Erasmus+, susțin din toți plămânii și cu inima dând peste de bucurie că sunt mândră de fiecare elev implicat și de toate activitățile  epustuflante pe care le parcurgem împreună, astfel încât platforma eTwinning să fie împânzită de idei creative, iar la finalul celor doi ani pe care îi vom parcurge alături de marea familie Erasmus+ să excelăm în acest domeniu fructuos.

Daniela Pap-profesor coordonator

European Quality Label

Certificat de inregistrare Ab

Certificat Upues

Happy Childrens Day